Cum hrănim o pasăre răpitoare
icon
  • Cum hrănim o pasăre răpitoare rănită sau captivă înainte de a o preda persoanelor competente sau a o elibera înapoi în Natură, dacă se dovedește că aceasta este capabilă să vâneze singură – Mic ghid de sfaturi folositoare.
  • Din nefericire, nivelul cunoștințelor oamenilor de rând cu privire la biologia și obiceiurile viețuitoarelor sălbatice este unul extrem de scăzut, deși trăim în epoca la care informația este la un clic sau un „touch” distanță. Dar aceasta este o altă discuție care deși este interesantă, nu vreau să facă obiectul acestei postări.
  • Însă ca o paranteză demnă de a fi menționată, nu mic este numărul persoanelor avizate, cu cunoștințe și diplome universitare în domeniul biologiei, care nu cunosc etologia și nutriția corespunzătoare a unei păsări de pradă, fie ea de zi sau de noapte. Odată ce am stabilit că oamenii, cu excepția cunoscătorilor sau a pasionaților autentici, nu știu concret mai nimic despre hrănirea unei păsări răpitoare salvate sau recuperate de la un braconier, să vedem cum anume rezolvăm această problemă cât se poate de serioasă, fapt care poate duce la salvarea a numeroase păsări ajunse în situația aceasta.
  • Evident, trăim într-o lume în care numărul iubitorilor și salvatorilor de păsări de pradă (specii deloc simpatizate, încă văzute drept dăunătoare și în consecință prinse și ucise în mod inutil și absolut ilegal de către cei care cred că astfel își protejează porumbeii sau găinile) este unul extrem de redus, drept dovadă fiind numărul relativ mic de păsări de pradă salvate care ne parvin atât nouă, Asociațiilor Accipiter și Peregrinus, cât și altor ONG-uri care au ca scopuri declarate salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice.
  • Însă, după cum spuneam, în cazul păsărilor de pradă, din nefericire nu este deloc suficient să salvezi sau să ajungi să ai custodia unei păsări de pradă, dacă nu știi bine cum și cu ce să o hrănești și mai ales cu ce anume să nu o hrănești.
  • Însă, după cum spuneam, în cazul păsărilor de pradă, din nefericire nu este deloc suficient să salvezi sau să ajungi să ai custodia unei păsări de pradă, dacă nu știi bine cum și cu ce să o hrănești și mai ales cu ce anume să nu o hrănești.
  • Nu sunt deloc rare cazurile în care oameni, cât se poate de binevoitori, de altfel, salvează păsări de pradă epuizate și flămânde pe care încearcă să le hrănească cu mezeluri, carne alterată sau te miri ce, pentur a constata apoi cu tristețe și dezamăgire că păsările în cauză aleg adesea mai degrabă să moară de inaniție decât să încerce să se hrănească cu ce le-a fost pus la dispoziție. Postarea aceasta am scris-o în urma ultimelor două cazuri, extreme le-aș putea zice, în care unei cucuvele i s-au dat cu forța pe gât „boabe de grâu”, acestea ajungând să-i încolțească la propriu în gușă!
  • Celălalt caz este despre un ciuf de pădure căruia, găsitorul său binevoitor dar de o ignoranță fără limite, i-a îndesat pe cioc o cantitate atât de mare de ...brânză, încât biata pasăre ajunsese să se găinățeze brânza respectivă, evident nedigerată, căci nu avea cum, păsările de pradă neavând enzime și bacterii care să digere și să proceseze alimentele lactate. Și nici semințe de orice fel ar fi acestea! Fapt pe care ar trebuie să-l știe orice om care s-a dus pe la școală măcar în ciclul gimnazial...
  • Păsările de pradă de zi (marea majoritate) adică șoimii, ulii, acvilele, șorecarii, vulturii codalbi, uliganii se hrănesc exclusiv cu carnea proaspătă a prăzilor doborâte sau cu cadavre proaspete, adică care nu au intrat în faza de descompunere. Răpitoarele de noapte (toate) adică bufnițele, ciufii, huhurezii, cucuvelele și strigile se hrănesc în natură numai și numai cu prăzile capturate de ele.
  • Asta înseamnă că sistemul digestiv al acestor păsări s-a adaptat în decursul a milioane de ani în a procesa și extrage elementele nutritive ale cărnii, organelor, oaselor, părului, solzilor, pieii, penelor prăzilor doborâte și consumate cât mai rapid de acestea.
  • Din acest motiv strict biologico-anatomico-nutritiv, cât se poate de serios și de la care nu se poate face rabat dacă vrem ca pasărea pe care o hrănim să mai și trăiască, trebuie să luăm în considerare următoarele adevăruri.
Recomandări
icon
  1. 1. Sub nicio formă nu încercați să hrăniți forțat o pasăre aflată într-o stare de slăbiciune avansată! Dacă i se dă de mâncare forțat pe cioc direct în gușă, este foarte posibil ca pasărea să nu mai aibă suficientă putere să-și treacă hrana în stomac, iar acesta va intra în stare de putrefacție, mai ales pe timpul verii. În plus, eventualele masaje pentru a-i induce o vomă forțată sunt foarte riscante putându-i provoca moartea (să nu uităm de starea și așa precară a sănătății păsării).
  2. 2. După cum am mai menționat, însă trebuie să repet, NU i se vor da păsării niciun fel de mezeluri căci acestea conțin sare, zahăr, conservanți, potențiatori de arome și alte substanțe chimice aflate într-o concentrație suficientă pentru a îmbolnăvi și mai grav pasărea, adesea chiar să o ucidă. La fel nu i se vor da sub nicio formă carne friptă, prăjită, fiartă etc. Despre ciocolată, fursecuri, stafide, orice fel de dulciuri sau alimente cu carbohidrați, cred că nu mai este necesar să amintesc. Pasărea nu se va atinge de ele, iar dacă i le dați forțat, va muri foarte rapid...
  3. 3. Deși pare exasperant sau incredibil, nu orice carne crudă este potrivită pentru orice specie de pasăre de pradă, însă orice carne care i se va da trebuie să fie cât mai proaspătă posibil, de la animale sacrificate în aceeași zi, sau carne decongelată până când temperatura acesteia este la nivelul temperaturii camerei unei locuințe.
  4. 4. Iată deci de ce hrana ideală pentru o răpitoare, după posibilități, trebuie să fie cât mai de calitate, adică cât mai aproape de prăzile pe care acestea le prind în natură. Ideale ar fi șoarecii și șobolanii de laborator, hamsterii, iepurii, porcii de Guineea și alte rozătoare, păsări sălbatice precum vrăbiile și orice alte passeriforme, apoi prepelițele, potârnichile, fazanii, păsările de curte, porumbeii – cu observația foarte necesară că porumbeii de oraș sunt adevărate „rezervoare zburătoare” purtătoare de boli foarte periculoase pentru un răpitor slăbit, la fel cum și carnea prepelițelor de crescătorie poate crea diverse probleme. Ideal ar fi ca porumbeii de oraș și prepelițele de crescătorie să fie congelați după ce au fost sacrificați, deși această metodă nu protejează de toate bolile.
  5. 5. O metodă relativ bună și la îndemâna oricui este cumpărarea de spinări și gâturi de pui sau de curcani care se vor toca mărunt cu oase cu tot, apoi se vor zdrobi bine cu un ciocan de carne și se va adăuga câteva bucăți de ficat proaspăt pentru aportul de vitamine. În pasta astfel rezultată este bine să se pună câțiva fulgi. Asta deoarece în natură păsările răpitoare înghit întotdeauna fulgii, penele, oasele și blana prăzilor pentru ca acestea să le curețe bine gușa și pipota de resturile de carne nedigerate din diverse cauze, care astfel pot intra în putrefacție. Numeroasele cazuri de păsări de pradă ținute în captivitate și hrănite strict cu carne crudă, fără oase, organe și mai ales fulgi și bucăți de piele cu blană proaspătă, au dus la îmbolnăvirea acestora.
  6. 6. Hrănirea unei păsări bolnave și slăbite se impune doar în cazul în care nu putem să o trimitem rapid la un medic veterinar experimentat. Și atunci cu mare grijă, pentru a nu risca să-i provocăm problemele semnalate la punctul 1 ! Pasărea aflată în caz de slăbiciune extremă și epuizare fizică se află în imposibilitatea de a se hrăni singură și în prima fază a luptei sale pentru a supraviețuit, trebuie ajutată. În această fază, o hrană potrivită se face din gălbenușuri de ouă crude amestecate într-un mixer cu ficat de pasăre. Pasta rezultată i se poate introduce pe gât cu ajutorul unei seringi (fără ac, evident), în cantități mici pentru a vedea apoi dacă o poate digera.
  7. 7. O pasăre sălbatică, la fel ca orice alt animal sălbatic capturat, rănit sau aflat în incapacitatea de a fugi intră adesea în așa numit-ul „șoc de captivitate” – fenomen cunoscut medicilor veterinari de la grădinile zoologice sau centrele de salvare a animalelor, precum și cercetătorilor care capturează în scop științific păsări și mamifere sălbatice. O pasăre intrată într-un astfel de șoc, care poate duce în multe cazuri la deces, este adesea imobilă, stă nemișcată și nu reacționează nici când se pune mâna pe ea (ceea ce nu se recomandă oricum în cazul păsărilor răpitoare, care pot ataca cu ghearele lor extrem de ascuțite și neașteptat de puternice, situația ducând la răni destul de serioase). Ei bine, o pasăre în șoc de captivitate nu mănâncă nimic, mai ales dacă vede, știe și simte că oamenii sunt lângă ea. Aduceți-vă aminte că sunt păsări sălbatice și se simt în siguranță fără compania oamenilor. O soluție care adesea merge este aceea în care le lăsați hrană în apropiere și ieșiți din încăperea unde le țineți.
  8. 8. Toate aceste șapte puncte enumerate mai sus trebuiesc urmate doar în cazul în care nu puteți să trimiteți cât mai rapid pasărea unui medic veterinar experimentat sau unui centru de îngrijire și reabilitare. Cel mai important lucru este, fără doar și poate, trimiterea păsării unei persoane competente profesional și dedicată salvării acesteia. Dacă acest lucru nu se poate face momentan,sau credeți că pasărea nu poate supraviețui transportului, cel mai bun lucru este să sunați la numerele asociației noastre sau să ne contactați pe Facebook pentru sfaturi și direcții de acționare.

Accipiter brevipes/Uliu cu picioare scurte/Levant sparrowhawk

Uliul cu picioare scurte este o specie caracteristică zonelor împădurite de joasă altitudine situate în apropierea unei ape. Lungimea corpului este de 30-37 cm şi greutatea de 169 g pentru mascul şi 215 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 63-76 cm. Masculul este albastru-gri pe spate, cu vârfurile aripilor negricioase. Femela este gri-maro, cu vârfurile aripilor negricioase. Se hrăneşte cu insecte, şopârle, păsări şi mamifere mici.

Numele de gen provine din cuvântul latin accipiter – nume comun pentru păsările răpitoare. Numele de specie este compus din brevis – scurt şi pes – picior, cu referire la picioarele scurte ale păsării.

Este o specie prezentă în sud-estul continentului european. Atinge maturitatea sexuală în primul an de viaţă. Cuibăreşte la marginea pădurilor, în copaci. Cuibul este construit în fiecare an şi uneori ocupă cuiburi părăsite de ciori sau coţofene. Deşi vânează în mod obişnuit ziua, prinde şi lilieci la apusul soarelui. Migrează în stoluri mari şi părăseşte Europa pe la Bosfor. Iernează în Africa.

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 3200-7700 de perechi.

Intensificarea agriculturii şi dezvoltarea activităţilor de agrement de-a lungul râurilor sunt principalele pericole ce afectează specia.

Dupa perioada de reabilitare a fost inelata de biolog Paul Tibu, ulterior eliberate in natura. Multumim pe aceasta cale celor implicati in proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociatiei Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter



Este o pasăre răpitoare de talie mijlocie (50–65 cm) din familia accipitridelor (Accipitridae), ordinul falconiformelor (Falconiformes), cu un penaj cafeniu-cenușiu pe spate, pieptul albicios cu dungi transversale întunecate, mai rare pe coadă, care are pene albe la rădăcină. Are coadă lungă, aripi scurte, late și cu vârful rotunjit. Tinerii prezintă pete lunguiețe pe abdomen. Adulții au deasupra ochiului o sprânceană de culoare deschisă. Are un zbor rapid și foarte abil printre copaci, cu planări întrerupte de câteva bătăi dese din aripi, atacând și prăzi mai mari decât el. Atacă păsări și mamifere mici, mai ales din mediul împădurit. Cuibărește prin copacii din mijlocul pădurilor, în arbori la șes ori în regiunea de deal, mai rar la munte în Europa, nordul și centrul Asiei, nord-vestul Africii, America de Nord și Mexic. Cuibărește în România și Republica Moldova, unde rămâne și în sezonul rece.

Acest exemplar a fost gasit in padurea Snagov si recuperat de o familie iubitoare de natura. Ingrijorati de faptul ca pasarea nu putea sa zboare, au contactat asociatia Accipiter pentru a oferi cea mai buna sansa la reabilitare.

Dupa perioada de tratament si recuperare, a fost inelata si eliberata in natura. Zbor lin si aripi deschise!

Multumim pe aceasta cale celor implicati in proiectele noastre. Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociatiei Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter



Accipiter nisus, femela juvenil/Uliu pasarar/Eurasian Sparrowhawk

Accipiter nissus Femela juvenil - Traieste in zonele de padure, dar prefera sa vaneze in spatii deschise, precum lizierele, parcurile si gradinile din zonele apropiate oraselor. Este o pasare de prada de talie mica, cu o lungime de 28-38 de centimetri si cu o deschidere a aripilor de 58-80 de centimetri. Femela cantareste intre 185 si 342 de grame si este cu 25% mai mare decat masculul, care poate avea intre 110 si 196 de grame. Aripile scurte si largi au varfuri rotunjite, iar coada este lunga. Masculul are pieptul de culoare maronie rosiatica, iar spatele gri. Femela este maronie cu pieptul albicios vargat cu dungi gri. Ambii au ochii si picioarele galbene. Vaneaza pasari mici si uneori mamifere de talie mica. In salbaticie, durata de viata este de sapte ani.

Este o specie raspandita in aproape toata Europa. Populatiile din nordul continetului sunt migratoare, cele din centrul Europei sunt partial migratoare, in timp ce populatiile din sudul continentului sunt sedentare. Pasarile migreaza peste iarna in Africa, precum si in sudul si sud-estul Asiei. Este o specie diurna, cu caracteristica de zbor planat si cu ajutorul aripilor, vaneaza alte specii diurne de pasari, prin atac surpriza. Ajung la maturitatea sexuala in primii trei ani de viata. Perechile sunt mongame in timpul sezonului de imperechere, dar isi schimba deseori partenerii in anul care urmeaza. Cuiburile sunt construite la imbinarea crengilor din copaci, iar teritoriile de imperechere sunt spatioase, deoarece perechile de ulii nu tolereaza alte cuiburi in zona.

Totalul populatiei europene este intre 340.000 si 450.000 de perechi cu pui. Numarul lor a crescut in perioada 1970 - 1990, si in ciuda declinului actual din mai multe tari, populatia cheie a ramas stabila.

Desi mai multe pesticide pe baza de organoclorina au cauzat scaderi in populatia de ulii in anii 1950 – 1960 si au fost interzise, folosirea pesticidelor legale in agricultura inca are un efect negativ. Fie sunt afectati ulii in sine, fie sunt reduse populatiile de pasari cu care ulii se hranesc. Lucrarile forestiere au ca rezultat de cele mai multe ori distrugerea de cuiburi. In concluzie, taierea copacilor ar trebui sa se desfasoare in afara sezonului de imperechere iar nivelul de pesticide ar trebui monitorizat indeaproape.

Dupa perioada de reabilitare, a fost inelat de biolog Paul Tibu, ulterior eliberat in natura. Zbor lin si aripi deschise.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociatiei Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Accipiter nisus, mascul juvenil/Uliu pasarar/Eurasian Sparrowhawk

Traieste in zonele de padure, dar prefera sa vaneze in spatii deschise, precum lizierele, parcurile si gradinile din zonele apropiate oraselor. Este o pasare de prada de talie mica, cu o lungime de 28-38 de centimetri si cu o deschidere a aripilor de 58-80 de centimetri. Femela cantareste intre 185 si 342 de grame si este cu 25% mai mare decat masculul, care poate avea intre 110 si 196 de grame. Aripile scurte si largi au varfuri rotunjite, iar coada este lunga. Masculul are pieptul de culoare maronie rosiatica, iar spatele gri. Femela este maronie cu pieptul albicios vargat cu dungi gri. Ambii au ochii si picioarele galbene. Vaneaza pasari mici si uneori mamifere de talie mica. In salbaticie, durata de viata este de sapte ani.

Este o specie raspandita in aproape toata Europa. Populatiile din nordul continetului sunt migratoare, cele din centrul Europei sunt partial migratoare, in timp ce populatiile din sudul continentului sunt sedentare. Pasarile migreaza peste iarna in Africa, precum si in sudul si sud-estul Asiei. Este o specie diurna, cu caracteristica de zbor planat si cu ajutorul aripilor, vaneaza alte specii diurne de pasari, prin atac surpriza. Ajung la maturitatea sexuala in primii trei ani de viata. Perechile sunt mongame in timpul sezonului de imperechere, dar isi schimba deseori partenerii in anul care urmeaza. Cuiburile sunt construite la imbinarea crengilor din copaci, iar teritoriile de imperechere sunt spatioase, deoarece perechile de ulii nu tolereaza alte cuiburi in zona.

Totalul populatiei europene este intre 340.000 si 450.000 de perechi cu pui. Numarul lor a crescut in perioada 1970 - 1990, si in ciuda declinului actual din mai multe tari, populatia cheie a ramas stabila

Desi mai multe pesticide pe baza de organoclorina au cauzat scaderi in populatia de ulii in anii 1950 – 1960 si au fost interzise, folosirea pesticidelor legale in agricultura inca are un efect negativ. Fie sunt afectati ulii in sine, fie sunt reduse populatiile de pasari cu care ulii se hranesc. Lucrarile forestiere au ca rezultat de cele mai multe ori distrugerea de cuiburi. In concluzie, taierea copacilor ar trebui sa se desfasoare in afara sezonului de imperechere iar nivelul de pesticide ar trebui monitorizat indeaproape.

Dupa perioada de reabilitare, a fost inelat de biolog Paul Tibu, ulterior eliberat in natura. Zbor lin si aripi deschise.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociatiei Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Athene noctua/Cucuvea

Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie mică. Capul și spatele sunt maro cu pete albe, iar ventral este de culoare albă cu pete maro dispuse vertical. Ochii sunt de culoare galbenă, deasupra lor fiind vizibilă o sprânceană pronunțată de culoare albă. Lungimea corpului este de 23-27 cm, anvergura aripilor este de 50 – 57 de cm, iar greutatea de 162 – 206 grame.

Numele de gen provine de la numele zeiței Athena, care în mitologia greacă era reprezentată adesea însoțită de o cucuvea (atribuindu-i-se la fel ca zeiței calitatea de simbol al înțelepciunii). Numele de specie noctua, are o proveniență similară, fiind denumirea latină a speciei de bufniță însoțitoare a zeiței Minerva (echivalenta romană a zeiței Athena).

Specie carnivoră, consumă insecte (în special cu zbor crepuscular și nocturn, precum ortoptere, dermaptere, lepidoptere), mamifere de talie mică (șoareci), uneori râme. Dieta preponderentă se schimbă cu latitudinea, proporția de nevertebrate (în special insecte) crescând dinspre nord spre sud (datorită disponibilității mai reduse de micromamifere în zonele mediteraneene).

Alte informații

Este specia de bufniță cea mai răspândită și abundentă din România. Fiind parțial antropofilă, este atrasă de concentrările de insecte ce se aglomerează în zonele luminate.

Dupa perioada de reabilitare au fost inelate de biolog Paul Tibu, ulterior eliberate in natura. Zbor lin si aripi deschise.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Buteo buteo/Sorecar comun

Pasăre răpitoare de talie medie spre mare. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu relativ uniform (cu pete albicioase la formele deschise). Ventral, coloritul variază foarte mult, de la exemplare cu colorit maroniu închis complet, până la exemplare foarte deschise (albe). Pe piept au o dungă deschisă la culoare, ce se continuă și în partea mediană a aripii. Juvenilii au petele ventrale dispuse vertical. Dimensiunea femelelor este ușor mai mare. Lungimea corpului este de 48 - 56 de cm şi are o greutate medie de 525 - 1183 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110 - 130 de cm.

Numele de gen și specie (Buteo) este denumirea în limba latină a șorecarilor în general, făcând referire la hrana preponderentă a acestora (în special mamifere de talie mică).

Este foarte răspândită, fiind prezentă pe întreg teritoriul țării. Cuibărește în zone forestiere (în special păduri, dar și plantații cu suprafețe forestiere mai mari), în zone în care există suficiente spații deschise în imediata apropiere (pajiști, pășuni, terenuri agricole), pe care le folosește pentru hrănire.

Se hrănește în special cu micromamifere (dar și reptile, păsări de talie mică sau insecte), pe care le vânează zburând la punct fix, la o înălțime de câțiva metri. Ocazional consumă și cadavre, în special pe timpul iernii.

Dupa perioada de reabilitare au fost inelate de biolog Paul Tibu, ulterior eliberate in natura. Zbor lin si aripi deschise.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Falco subbuteo - Soimul randunelelor

Pasăre răpitoare (șoim) de talie medie. Sexele au coloritul similar, dorsal fiind gri închis albăstrui; ventral este alb, cu pete dense longitudinale, negre. Caracteristic, jumătatea inferioară a abdomenului este roșie. Lungimea corpului este de 29-35 de cm şi are o greutate medie de 130-340 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 70-84 de cm.

Numele de gen (Falco) este numele latin al șoimilor, care provine din latinul flectere - a se curba (cu referire, probabil, la gheare), iar numele de specie - subbuteo - provine din combinarea cuvintelor latine sub - aproape și buteo - numele dat altor specii de pradă (șorecari).

Specia are o distribuție largă,din vestul Europei, până în estul Asiei, inclusiv în Japonia. În nord urcă până în nordul Scandinaviei și centru Siberiei. În sud este prezent în zona europeană a Mediteranei, Turcia, Asia centrală și China. Iernează în Africa centrală și sudică. În România specia cuibărește pe o arie largă, din Delta și Lunca Dunării, până în zonele de dealuri înalte și depresiuni intramontane.

Este o specie migratoare pe întreg arealul de răspândire. Sosește în Europa începând cu luna aprilie - și pleacă înspre cartierele de iernare din Africa centrală și sudică în luna octombrie. Este întâlnit în zone pajiști/pășuni sau mozaicuri agricole tradiționale, cu arbori maturi, păduri de mici dimensiuni, zăvoaie. Intră adesea și în parcurile mari din orașe.

Se hrănește în special cu insecte de talie mare (mai ales Orthoptere, precum greieri, lăcuste, cosași, dar și alte specii) și păsări de talie mică, pe care le prinde în zbor activ. Ocazional consumă și alte animale (șopârle, micromamifere).

Dupa perioada de reabilitare au fost inelate de biolog Paul Tibu, ulterior fiind eliberat.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Falco tinnunculus - Vânturelul roșu

Pasăre răpitoare de talie mică. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu-roșcat, însă la mascul culorile sunt mai intense, iar capul gri-albăstrui (la femelă maroniu). Pe burtă coloritul este mult mai deschis, cu pete dense, închise la culoare. Lungimea corpului este de 31-37 de cm și are o greutate medie de 136-314 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 68-78 de cm.

Distribuție

Specia are o distribuție largă în Paleartic, din vestul Europei, până în estul Asiei, inclusiv în Japonia. În nord urcă până în nordul Scandinaviei și centrul Siberiei. În sud este prezent în toată Africa (cu excepția Saharei), India și Filipine. În România specia cuibărește pe o arie largă, din Delta și Lunca Dunării, până în zonele montane înalte (pajiști alpine).

Fenologie

Este o specie în general sedentară sau parțial migratoare în România. Exemplarele din regiunile nordice coboară spre sud iarna, în funcție de grosimea stratului de zăpadă.

Habitate

Este foarte răspândită, fiind prezentă pe întreg teritoriul țării. Cuibărește în special în habitate deschise, precum pajiști/pășuni sau mozaicuri agricole tradiționale, cu arbori maturi, livezi, liziere, zăvoaie. Poate cuibări și în localități, în parcuri.

Hrană

Se hrănește în special cu rozătoare (dar și reptile, păsări de talie mică sau insecte), pe care le vânează zburând la punct fix, la o înălțime de câțiva metri. În zonele nordice și centrale ale Europei, hrana preponderentă este reprezentată de micromamifere, în timp ce în sud și nordul Africii, insectele de talie mare domină în dietă.

Alte informații

Când vânează, zboară la punct fix cu coada răsfirată în formă de evantai și bătăi rapide de aripi - fapt care i-a adus și numele popular: vânturel.

Dupa perioada de reabilitare a fost inelat de biolog Paul Tibu, ulterior eliberat in natura.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Otus scops - Cius

Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie mică (mai mică decât cucuveaua). Sexele sunt asemănătoare. Capul și spatele sunt maro cu pete albe, iar ventral este de culoare deschisă cu pete maro dispuse vertical. Pe cap prezintă două moțuri care sunt mai evidente când pasarea este în stare de alertă. Ochii sunt de culoare galbenă. Lungimea corpului este de 19 - 21 cm, anvergura aripilor este de 47– 54 de cm, iar greutatea de 60 – 135 grame.

Atât numele de gen cât și cel de specie provin din limba greacă, unde otos înseamnă cu urechi / ciuf (desemnând o bufniță mică cu ciufi; otus - este forma latinizată a cuvântului) iar skops înseamnă la fel, o pasăre mică de noapte; cuvântul skopos - din greacă - are și semnificația de gardian.

Este o specie cuibăritoare, fiind singura specie dintre răpitoarele de noapte din România care migrează. Iernează în Africa, la sud de Sahara; o parte rămân în sudul extrem al Europei și în nordul Africii (exemplarele din zonele respective, sunt probabil sedentare). Sosește în România începând cu luna aprilie și pleacă înspre cartierele de iernare în luna august. Se hrănește predominant cu insecte. Consumă și alte nevertebrate cum ar fi: viermi, păianjeni etc. Uneori se hrănește și cu păsări mici, amfibieni, reptile și micromamifere.

Dupa perioada de reabilitare a fost inelata de biolog Paul Tibu, ulterior eliberata in natura.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter


Strix aluco - Huhurez mic

Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind ușor mai mare). Capul și spatele variază de la maroniu-roșcat la gri-maroniu. Întregul penaj este pătat, striat fin și cu vermicule închise. Cap mare și rotund. Discul facial este uniform și prezintă o bandă închisă sub formă de pană de despicat pe centru, ce coboară de la creștet până la cioc, printre “arcurile” deschise ale ochilor. Ochii sunt de culoare neagră. Pe frunte prezintă ”extra sprâncene” înguste și albicioase. Aripile sunt late și rotunde, iar coada este dungată fin și difuz. Lungimea corpului este de 37-43 cm, anvergura aripilor este de 81- 96 cm, iar greutatea de 440- 553 grame.

Numele de gen provine din limba greacă, unde Strix este numele unei bufnițe, preluat și în latină folosit ca nume al unei ființe mitologice (despre care se credea că suge sângele copiilor). Numele de specie, aluco provine din limba latină și înseamnă bufniță scârțâitoare, făcând referire la sunetele de alarmă pe care aceasta le scoate.

Specia are o distribuție europeană și vest-asiatică. În Europa cuibărește pe întreg continentul (cu excepția Islandei), din zona Mediteranei până în sudul Scandinaviei. În vest ajunge până în Asia Mică și vestul Munților Himalaya. În România, cuibărește pe întreg teritoriul, din zonele joase (câmpie și Delta Dunării) până în regiunile montane. Este o specie cuibăritoare și sedentară în România. Trăiește în păduri deschise și semi-deschise, în zone stâncoase cu arbori și tufăriș, parcuri, zone agricole cu pâlcuri de pădure. Uneori poate fi observat în grădini și orașe pe clădiri (în hornurile caselor abandonate) sau vânând rozătoare în apropierea gospodăriilor. Este o specie comună în România.

Specie carnivoră, se hrănește predominant cu mamifere mici (șoareci), dar consumă și nevertebrate (insecte, viermi, melci). Ocazional se hrănește și cu reptile, amfibieni, pești și păsări mici (precum vrabia de casă). Majoritatea prăzii este localizată după sunet și capturată pe sol după sunet și capturată pe sol după ce a fost urmărită de pe diferite suporturi (în cazuri excepționale poate vâna și din zbor).

Principala amenințare este legată de utilizarea intensivă a pesticidelor în agricultură, ceea ce duce la diminuarea resursei de hrană (în special rozătoarele și insectele). Alte amenințări sunt reprezentate de coliziunile cu firele electrice și autovehicule.

Dupa perioada de reabilitare a fost inelat de biolog Paul Tibu si eliberat in natura.

Mulțumim pe această cale celor implicați în proiectele noastre.

Programul de salvare și îngrijire a animalelor sălbatice al Asociației Accipiter este unul gratuit. Dacă doriți să sprijiniți aceste activități aveți posibilitatea să donați aici:

Cont bancar: RO64INGB0000999910870355

Paypal: https://www.paypal.me/asociatiaaccipiter



Accipiter România